Sputa

Recoltarea se face înainte de începerea unui tratament antibiotic sau în cazul unei examinări de control pentru eficienţa tratamentului, la 5 zile după ultima doză de antibiotic.
Recoltarea se face prin tuse spontană şi profundă.
Sunt acceptate pentru examen microbiologic probe muco-purulente. În cazul în care proba are aspect de salivă (spumos, aerat, fără striuri purulente) se repetă recoltarea.
Înainte de recoltare se face toaleta cavităţii bucale (periajul dinților, clătirea gurii și gargara cu apă).
Sputa se expectorează într-un recipient steril cu capac etanş (urocultor steril).
Se transportă în laborator în maximum o oră de la recoltare.