Index articole

Urina din 24 de ore

Se recomandă evitarea consumului de alcool şi un regim hidric normal cu 24 de ore înainte de începerea recoltării şi pe întreaga durată a acesteia.
Prima urină de dimineaţă se aruncă.
În continuare, toată urina de peste zi şi de peste noapte se adună într-un recipient curat, cu capac, cu volum minim de 2 litri şi care se ţine închis la întuneric şi răcoare (într-o pungă de plastic sau folie de staniol la frigider).
Prima urină din dimineaţa celei de-a doua zile se adaugă peste urina strânsă.
Se măsoară cât mai exact volumul total de urină strânsă în perioada de 24 de ore.
Din recipient (după agitare uşoară pentru amestecarea sedimentului depus) se transvazează cca 50 ml urină într-un recipient procurat de la recepție.
Se notează pe acest recipient volumul de urină total strâns în cele 24 de ore.
Pentru determinarea metanefrinelor urinare se recomandă încetarea consumului de cafea cu 72 de ore înainte de începerea recoltării. Pe parcursul celor 24 de ore de recoltare se va evita fumatul şi stresul fizic şi psihic. Cu o săptămână înainte de începerea recoltării se recomanda întreruperea medicaţiei cu IMAO, antidepresive triciclice, fenoxibenzamină, levo-dopa, beta-blocante, buspironă. Dacă acest lucru nu este posibil, se va înştiinţa medicul care va evalua rezultatul analizei.
Pentru determinarea acidului vanilmandelic, se evită consumul de cafea, ceai negru, ciocolată, fructe, în special banană şi alimente care conţin vanilie cu 72 ore înaintea recoltării. Pe perioada recoltării se evita fumatul, stresul fizic şi psihic.